luni, 11 noiembrie 2013

Vernisaj expoziţie-eveniment "Podoabe de ieri, de azi, de mâine"

"Am gândit să fie ALTCEVA", spunea la vernisajul expoziţiei-eveniment din 7 noiembrie, ora 18.00, George (dr. George Tomegea, coordonatorul proiectului Podoabe de ieri, de azi, de mâine. EducAtelier de creaţie culturală pentru tineri. muzeograf al Muzeaului ASTRA). Şi chiar aşa a fost, la propriu!
A fost parada bijuteriilor realizate de elevele Colegiului Naţional Pedagogic "Andrei Şaguna", îndrumate de meşteriI pricepuţi: Mircea Lac, Lucia Todoran, Gabriela Negoescu şi Benonia Vlăjie, meşterii-traineri ai atelierelor proiectului Complexului Naţional Muzeal ASTRA, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu şi Colegiul Naţional Pedagogic "Andrei Şaguna" Sibiu şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional: confecţionat podoabe medievale, tradiţionale şi contemporane, cu utilizarea materialelor şi tehnicilor specifice fiecărei perioadei, în parte. Expoziţia s-a desfăşurat pe două coordonate: una clasică prin expunerea bijuteriilor realizate, iar alta mai puţin convenţională în practica muzeală, respectiv printr-o prezentare paradă a elevilor participanţi la ateliere. 
Urmăriţi cu atenţie "şiragul" fotografiilor pe care vi le vom prezenta în continuare pentru a trăi şi/ sau retrăi momentele emoţionante şi extrem de sugestive pentru reuşita absolută a ineditului proiect.











































































Sincere felicitări tuturor!
Fiţi pe fază...urmează lansarea catalogului...cât de curând:)!







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu